Consultanță pentru interviul de angajare

Consultanță pentru interviul de angajare

Sunt studii care arată că, în cele mai multe situații, ai doar între 7 și 30 de secunde să faci o impresie excelentă la interviul de angajare sau la cel de promovare într-un un rol nou.

Prima impresie este cea care poate să decidă într-o foarte mare măsură decizia pe care o ia recrutorul la sfârșitul interviului. Mergi mai departe sau, din păcate, va trebui să te oprești în acea etapă.

Cu siguranță, pe parcursul întregului interviu, vor exista posibilități sa convingi, dacă tu ești cel sau cea potrivit(ă) pentru angajare. Însă, e bine să știi că, natura umană ne determină să ne menținem impresia inițială despre cineva. Schimbarea acestei opinii poate fi uneori dificilă, chiar și în condițiile în care cealaltă persoană se prezintă ulterior contrar primiei impresii.

Este pentru tine dacă:

  • Dorești să faci o impresie excelentă la interviu și să ai succes.

  • Ai nevoie de ajutor pentru a face față emoțiilor specifice situațiilor din interviu.

  • Nu ai mai avut de mult timp experiența unui interviu de angajare sau de promovare.

  • Ai participat la o serie de interviuri, dar fără a avea succesul pe care îl dorești.

  • Vrei să depășești blocajul de a exprima nivelul salarial care te mulțumește.

Ce facem împreună?

Într-o sesiune intensivă de 120 de minute, prin metode de coaching & mentoring, obții CLARITATE cu privire la:

și exersezi împreună cu mine:

  • Prezentarea abilităților și competențelor care te recomandă și care te diferențiază de alți candidați.

  • Cum prezinți acele situații dificile sau provocări pe care le-ai avut în trecut și modul în care le-ai abordat.

  • Răspunsuri posibile la întrebări care te pot pune dificultate sau se referă la aspecte delicate din viața ta.

  • Tehnici de negociere ale pachetului de beneficii, care să corespundă cu experiența și expertiza ta.

Care sunt beneficiile tale?

  • ÎNCREDERE în tine și în modul în care vei ști cum să gestionezi emoțiile din timpul interviului.

  • SIGURANȚĂ în capacitatea ta de a răspunde la orice întrebare și de a te prezenta ca un profesionist.

  • DEPRINDEREA de tehnici de negociere a pachetului financiar și non-financiar dorit.

  • CLARITATE cu privire la abilitățile transferabile pe care le poți folosi în avantajul tău în interviu.

Asigură-te ACUM că vei face o impresie excelentă la următoarele interviuri!

Pregătește-te să ai SUCCES! Eu sunt aici să TE AJUT!

Pentru o investiție de 350 RON,

beneficiezi de experiența și expertiza mea, într-o sesiune individuală de 120 de minute de coaching și mentoring

și

1 eBook GRATUIT, cu exerciții pentru  pregătirea interviului 

MĂ ÎNSCRIU

*Sesiunile vor avea loc online, prin intermediul platformei Zoom.