Este straniu să te trezești într-o dimineață și să realizezi că întreaga ta viață este dată peste cap. Un val de sentimente contradictorii te copleșesc, o neliniște greu de stăpânit și înțeles îți invadează mintea și trupul, ti-ai dori să poți face ceva ca totul să revină la normal, însă realizezi că tot acel control pe care credea că îl ai, nu este de fapt la tine.

Așa aș putea descrie, foarte pe scurt, ce am simțit în luna martie 2020.

Viața noastră de dinainte de pandemie consta într-o agitație continuă, muncă, drumuri, cumpărături, familie și prieteni, evenimente și activități. Era ceva absolut normal și firesc și nu ne-am fi imaginat vreodată că vom fi privați de ceea ce ni se părea atât de normal și la îndemână.

Te trezești captiv în propriul tău cămin, după care tânjeai înainte, dar care acum s-a transformat într-un soi de închisoare. Liniștea, calmul, clipele de relaxare pe care le așteptai cu nerăbdare, îți par acum imposibil sau cel puțin greu de suportat. Însă, ceea ce este cel mai greu de stăpânit este nevoia de a socializa, de a te întâlni cu prieteni, colegi, clienți, parteneri.

Abia într-un context, precum cel generat de pandemie, cu foarte multe limitări privind interacțiunile cu ceilalți, conștientizăm cât de dependenți suntem unii de ceilalți și câtă presiune psihologică poate pune pe noi privarea de socializare.

Oricât de dificil ar fi, este important să învățăm cum să depășim astfel perioade cu bine păstrându-ne calmul și sănătatea mintală. Astfel, fiecare dintre noi ar trebui să își redefinească programul zilnic, asemeni unei zile normale, care are loc în spatiul de “acasă”.

Pentru mine, cel mai important aspect este să îmi concentrez atenția asupra lucrurilor care sunt sub controlul meu și care îmi creează o stare de bine:

  • Mi-am creat un program de lucru, astfel încât rutina mea zilnică să fie cât mai puțin perturbată.
  • Limitez consumul mass-media. Aleg sa aflu știrile doar dimineața și seara.
  • Am creat obiceiuri noi. Fiica mea pregătește cina atunci când programul meu se prelungește.
  • Continui să fac lucruri care înainte îmi faceau plăcere și mă bucurau și pe care acum le-am adaptat însă contextului actual. Un astfel de obicei este acela de a avea în continuare întâlniri cu prieteni. Doar că le-am mutat în spațiul virtual.

Realizez cât de mult îmi lipsesc întâlnirile cu colegi, clienți sau parteneri de afaceri dimineața la cafea, un obicei de care nu aș fi crezut vreodată că îmi va fi atât de dor și care, realizez de abia acum, că reprezenta un imbold de energie și încărcătură pozitivă.

Cu toate acestea, trebuie să privim și partea pozitivă a acestei privări de libertate. Este o oportunitate excelentă de a ne regăsi pe noi înșine, de a ne deconecta de tot ce ne înconjoară și de a ne reconecta cu propria noastră persoană și cu cei dragi.

Este un răgaz, în care ne putem delecta cu multe dintre activitățile pe care le-am considerat nesemnificative până acum:

  • Un film bun vizionat în liniște
  • O carte interesantă citită pe prispa casei sau în balcon savurând cafeaua de dimineață
  • Clipele petrecute în familie
  • Bunătățile gătite în casă etc.

Mi-a rămas în minte o frază citită în fugă pe o rețea de socializare: este pentru prima data când poți salva lumea stand în casă. Și dacă tot ni se oferă această posibilitate, de ce să nu o savurăm din plin, încercând să nu ne mai concentrăm pe aspectele negative ale acestei situații?

Voi cum reușiți să îi faceți față?